De doua zile dorm foarte mult. Cand termin cu munca tot ce ma gandesc e sa dorm..sunt sfarsita. Si mai e o parte buna: visez. Din plictiseala si rutina zilei ma salveaza visele. In ultima perioada, pentru ca jumatatea mea nu e peste mari si tari ci doar peste o mare…cred, am mult timp pentru mine. Incredibil cum am ajuns sa gonesc! Ieri am adormit de la ora 7 seara…si toata ziua de azi m-am simtit vinovata!
Nu stiu ce se intampla cu visele mele: sunt mai buimaca dupa ce ma trezesc…dar as dormi numai sa visez si sa simt! Delicios: azi noapte visam ca eram cu un barbat superb, superjumatatea mea- no defect, insa cand incercam sa ne atingem in vis aparea imaginea jumatatii mele- care chiar exista{ sau exista acu’ cateva zile} si ma bulversa… eram intre 2 felii de tort si nu stiam pe care sa o aleg.
Azi, cand mancam la serviciu ma sparge un coleg doct nevoie mare cu o propozitie, mai sa-mi stea puiul in gat! ‘Nu aveti emotii pentru 10 septembrie?’
Wtf is this? Fac americanii ceva miscare universala pentru neagra zi de 11 sept? No way! Se ciocnesc primele particule de
protoni sau whatever din marele
accelerator de la Geneva….Cica o sa ne inghita o mare
gaura neagra ! Bull shit! Daca o sa se produca vreo gaura neagra, in urma experimentului, aceasta va fi de marimea unui atom si va disparea inainte sa ia practic viata si forma de-a binelea. Asa ca m-am linistit, o sa pot rumega in liniste salata mea greceasca de zi cu zi si in data de 10 Sept! Azi am facut exceptie, am luat un pui prajit!
De ce ma sperie calatoriile? Mi-e greata si mi-e frica, mi-e greu sa ma urnesc din loc..
Jumatatea mea m-a parasit pentru o saptamana…sau cel putin personalitatea mea asta a filtrat: m-am simtit parasita, mai sa mi se faca frica! Cred ca sufar de dependenta acuta. Trebuie sa fac ceva cu asta! Nu sunt bune relatiile interumane, sau cel putin nu cele pe care le dezvolt eu.
Intamplator mi-am explicat reactiile de furie dinaintea plecarii lui. Explicit, parca innebunisem: ma enerva orice, am sarit cu gura pe el ca o bezmetica si mai mult m-am si l-am dezamagit cu un comportament de idioata. Poate ca am mult timp liber, dar de fapt fac ce fac pentru ca imi permite el.
Intamplator zic, am descoperit sursa comportamentului meu delirant legat de plecarea lui, in cartea pe care o rasfoiesc saptamana asta: 4 pasi catre linistea sufletului, scrisa de un profesor de psihologie si psihanaliza din New York, Henry Kellerman.
E prima carte de gen pe care o rasfoiesc deci nu ma pot pronunta daca e excelenta sau nu, insa am subliniat o propozitie care mi-a sarit in ochi inca de la a 4-a pagina:
Cand o persoana se simte abandonata, in psihicul ei se instaleaza furia, chiar daca in procent de 90% o exprimam diferit, de la personalitate la personalitate.
Si acum ce sa fac? Sa ii cer scuze pentru ca sunt om? Sau pentru ca sunt slaba??
FIR-AR SA FIE CA ASTA ERA CANAPEAUA punct
